Ai toate motivele să fii prezent sâmbătă la Șugaș Race

Dragilor, am intrat pe ultima sută de metri!

Vremea se arată perfectă, Soare și 20 de grade. Traseele sunt marcate, uscate, cu foarte puțin noroi.

Pentru cei care n-au achitat, vă veți putea înscrie și la fața locului atât vineri, cât și sâmbătă dimineață, cu 100 RON, ceea ce vă asigură numărul de concurs, apa minerală Vâlcele+gulașul delicios, produse NIVEA, puncte de rehidratare, asistență medicală precum și intrare cu preț redus la SPA.

IMPORTANT: ridicarea kiturilor de concurs în ziua cursei se face până la ora 9:30 a.m., urmată de ședința tehnică și sesiunea de încălzire. 

Din respect pentru ceilalți concurenți și pentru a evita eventualele întârzieri vă rugăm să veniți încă de la prima oră.

Și ca să vă facem puțină poftă, iată tricoul ediției 2019. Cuvântul cheie: eleganță

 

Cu siguranță nu vă va face să alergați mai rapid, dar vă va crește încrederea de sine.

PS: nu vă uitați costumul de baie acasă. După cursă toată lumea se relaxează la SPA cu cei de la Rekreativ. Un duș, o saună, o mofetă…Detalii la: http://www.rekreativ.club/net/sugas-spa-ro.php#program

Ne vedem la start!

 

 

 

ro_RORO
hu_HUHU ro_RORO
×
×

Cart