Despre noi

Pasiunea noastră pentru sport am putea zice că datează din vremuri imemoriabile. Excursii, aventură, ture montane. Așa a început totul

Odată cu ascensiunea și creșterea popularității evenimentelor outdoor în România am considerat de cuviință că frumoasa zonă în care locuim merită să aibă propriul ei spectacol. Astfel am pus bazele și am creat Șugaș Race. Era anul 2013.
De atunci, an de an, în fiecare al doilea weekend al lunii octombrie am organizat fără întrerupere Șugaș Race. Un spectacol al peisajelor pitorești, al prieteniei și al culorilor. O ocazie grozavă de a ieși din casă, de a face sport, de a te întrece cu demonii tăi și de a revedea vechi și noi prieteni. E o comunitate faină, e ca-ntr-o familie mare cu oameni frumoși care împărtășesc aceeași pasiune.
Mii de oameni s-au întrecut până acum în cele 7 ediții organizate, în alergare sau pe bicicletă. Ne-au fost alături foarte mulți voluntari inimoși, oameni pasionați, sponsori dar și instituții cărora nu avem suficiente cuvinte să le putem mulțumi pentru energia, timpul și banii investiți în proiectul nostru.
Fie că ești pasionat de mountain bike sau de alergare montană te așteptăm cu drag să fii alături de comunitatea Șugaș Race. Garantăm dependența!

S-au transformat cu timpul în tot atâtea oportunități de a face sport, de a explora, de a te întrece cu tine dar și cu ceilalți.

Asociatia Covalpin
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.